Vacanța e pe sfârșite! De luni vom reveni la școală, pregătiți pentru noi provocări. Iar, ca un mic antrenament pentru testele care vor urma, haideți să rezolvăm câteva activități, deopotrivă amuzante și instructive! Vom ghici numele unui continent, indiciile constând în informații relevante despre acesta. Vom afla lucruri interesante despre pădurea amazoniană, dar și despre animalele din Europa. De asemenea, vom descoperi lucruri noi despre delfini și vom putea să și desenăm câțiva. 

 

GHICEȘTE CONTINENTUL

Citește informațiile, privește ilustrațiile și ghicește numele continentului la care se referă acestea. Completează răspunsul în josul paginii.

DESCARCĂ

DELFINII, PRIETENII OAMENILOR

Știai că blândeţea şi inteligenţa acestor mamifere marine erau deja descrise de către grecii din Antichitate, iar unele povestiri romane prezentau prietenia dintre delfini şi copii? Delfinii comuni sunt animale jucăuşe, care înoată

şi cu 50 km/h şi sunt capabili să realizeze salturi acrobatice. De asemenea, comunică între ei printr-un soi de fluierături.

Colorează cei doi delfini din imagine, iar, dacă dorești, desenează și alții. Colorează și apa în care aceștia înoată.

DESCARCĂ 

ÎN PĂDUREA AMAZONIANĂ

Dacă nu știați deja, Amazonul este fluviul cu cel mai mare debit din lume. Lung de 7 000 km, şerpuit şi mocirlos, dar navigabil pe aproape întregul său curs brazilian, el cunoaşte în fiecare an revărsări impresionante. Timp de 6 luni, potopul ploilor tropicale îl face să-şi iasă din matcă, inundând în acelaşi timp pădurea amazoniană dimprejur.

Aici trăiesc multe specii de animale, printre care numeroşi papagali, cei mai coloraţi dintre ei fiind ara macao.

Cei doi papagali din imagine s-au rătăcit în timpul potopului. Ajută-i să se regăsească.

DESCARCĂ

UN ANIMAL SOMNOROS

În Europa, plantele şi animalele trăiesc în ritmul celor patru anotimpuri. Climatul fiind temperat, nu există nici deşerturi arzătoare, nici păduri tropicale. Toamna, solul pădurilor este acoperit de frunze moarte, de ghinde, muşchi şi ciuperci, care oferă animalelor pădurii hrana necesară. Pentru a rezista în faţa asprimii iernii, anumite animale hibernează şi multe păsări migratoare pleacă spre ţările mai calde. Primăvara viaţa reîncepe: iarba creşte din nou pe câmpii, arborii se acoperă de noi frunze, iar tinerele animale prind viaţă.

Ca să afli numele unui animal „somnoros”, rezolvă rebusul de mai jos.

DESCARCĂ

MULTE ALTE INFORMAȚII CAPTIVANTE VEI GĂSI ÎN VOLUMELE:


Atlasul copiilor Atlasul oceanelor 
RĂSFOIESTE RĂSFOIESTE
   
Atlasul naturii Atlasul animalelor 
RĂSFOIESTE RĂSFOIESTE



Lasă-ne un comentariu dacă ți-au plăcut activitățile acestei săptămâni. 
Sperăm că te-ai bucurat și de cele pe care ți le-am oferit săptămânile trecute.

Așteptăm comentarii și păreri și, dacă ai și alte sugestii, acestea sunt toate bine-venite.