Sfaturi pentru părinți - plăcerea de A CITI cu copiii noștri. Schimbăm finalul poveștilor

 

Lăsați-vă purtați împreună de magia poveștilor, pentru că poveștile îi ajută pe cei mici să descopere lumea din jur, să înțeleagă oamenii şi modul în care aceştia acţionează în diferite situaţii.

 

De cele mai multe ori, finalul aduce soluția salvatoare, indiferent de obstacolele pe care le întâmpină personajul principal. Prin lupta dintre bine și rău, cel mic deprinde strategii de viață și descoperă consecințele unor fapte.

Uneori, însă, micuții cititori își doresc un al final al poveștii, își imaginează că lucrurile s-ar fi putut întâmpla și altfel.

Astăzi propun să le dăm celor mici această șansă, să le observăm cu atenție imaginația și creativitatea.

 

Alege una dintre poveștile lui preferate, cu personaje care-i sunt familiare și pe care le îndrăgește.

Pentru a începe jocul, noi propunem povestea Alice în Țara Minunilor, pe care o poți descărca de AICI

Așa începe orice poveste, cu începutul. Cu un început care este ascultat cu sufletul la gură de cei mici.

Alice începuse să se plictisească să stea degeaba pe malul râului, lângă sora ei. Vremea era deosebit de călduroasă, ceea ce o făcea să se simtă foarte somnoroasă şi fără vlagă. Tocmai se gândea dacă plăcerea de a împleti o salbă de margarete merita efortul de a se ridica şi de a le culege, când, deodată, un Iepure Alb cu ochi roz o luă la goană prin apropiere.

Alice în țara minunilor, de Lewis Carroll

 

 

Dar orice poveste are și un sfârșit.

– Trezeşte‑te, Alice dragă! îi şopti surioara. Vai, cât de mult ai putut să dormi!

– Dar ce vis ciudat am avut! spuse Alice.

După ce‑i povesti toate aventurile prin care trecuse, fugi acasă și-și făcu un ceai, gândindu‑se că, de fapt, avusese un vis minunat!

 

Alice în țara minunilor, de Lewis Carroll

 

Mai întâi, cere-i să descrie personajul, să deseneze ceva din poveste sau să reproducă diverse dialoguri. Și după ce intră în pielea personajului, pune-l să acționeze ca el, să ia decizii în locul lui, altele decât cele alese, să descrie emoțiile trăite. Acest joc frumos, în doi, va crea o legătură indisolubilă între poveste și micuțul tău cititor.

Acum joacă-te cu întrebările, cu multe întrebări de tot felul:

Dacă tot ce a trăit Alice n-ar fi fost doar un vis, ci realitate?

Dacă sora ei n-ar fi fost lângă ea, s-o mângâie, atunci când s-a trezit, și-ar fi dat fetița seama că totul a fost doar un vis?

Ce s-ar fi întâmplat dacă Alice nu l-ar fi urmat pe Iepurele Alb? Sau dacă n-ar fi băut licoarea din sticluță?

Care crezi că ar fi fost atunci finalul poveștii?

DESCARCĂ

Găsiți aici și alte povești al căror final abia așteaptă să fie schimbat: